Dr. Decebal Fodor

Ce credeți că nu am pierdut după mii de operații?

Bucuria.

Poate că nu este răspunsul la care v-ați aștepta.

După ani de pregătire, după mii de operații, după responsabilitatea pe care o simți de fiecare dată când intri în sala de operație, mulți s-ar aștepta să spun că am rămas cu disciplina.

Sau cu experiența.

Sau cu încrederea.

Dar adevărul este că am rămas cu bucuria.

De fiecare dată când mă așez la consolă simt încă acel entuziasm pe care îl aveam când am intrat pentru prima dată într-o sală de operație.

Îmi amintesc și acum fascinația pe care o simțeam privind chirurgii pe care îi admiram.

Curiozitatea.

Dorința de a învăța.

Sentimentul că mă aflu exact acolo unde trebuie să fiu.

Au trecut ani de atunci.

Au urmat mii de ore de studiu.

Cursuri.

Congrese.

Nopți nedormite.

Momente frumoase și momente dificile.

Dar și astăzi simt aceeași curiozitate și aceeași dorință de a învăța care m-au făcut să intru prima dată într-o sală de operație.

Și, într-un mod pe care nici eu nu îl înțeleg pe deplin, bucuria a rămas aceeași.

Și cred că este un privilegiu rar să te trezești dimineața și să simți că faci ceea ce ai fost chemat să faci.

Asta nu înseamnă că responsabilitatea devine mai mică.

Din contră.

Cu fiecare an care trece înțeleg mai bine câtă încredere primesc de la oamenii care își lasă sănătatea în mâinile mele.

Poate de aceea continui să învăț.

Poate de aceea continui să exersez.

Poate de aceea continui să caut mereu ce pot face mai bine.

Pentru că excelența nu apare într-o zi.

Nu se câștigă printr-un singur curs.

Nu se obține printr-o singură operație.

Excelența se construiește zilnic.

Din pași mici.

Din disciplină.

Din răbdare.

Și din mii de repetări făcute atunci când nu te vede nimeni.

Cu pasiune. Cu viziune.

Nu mi-am dorit niciodată să fiu chirurg pentru operații.

Mi-am dorit să fiu chirurg pentru oameni.

Poate sună ciudat. Pentru că atunci când vorbim despre chirurgie, ne gândim la tehnică, la instrumente, la performanță, la intervenții complicate. Dar după toți anii petrecuți în această profesie, am înțeles că esența nu este acolo.

Esența este în omul care stă în fața ta și încearcă să fie puternic, deși îi este teamă.

În privirea pacientului care caută o confirmare că va fi bine.

În familia care așteaptă un răspuns.

În încrederea pe care cineva ți-o oferă atunci când îți pune în mâini ceva ce nu poate încredința nimănui altcuiva: propria sănătate.

De-a lungul timpului am învățat că oamenii nu vin la medic doar cu analize și diagnostice. Vin cu griji. Cu întrebări pe care uneori nu le rostesc. Cu nopți în care nu au dormit. Cu speranța că cineva îi va asculta și îi va înțelege.

Iar eu cred că acesta este primul lucru pe care îl datorăm unui pacient: să îl vedem ca om înainte de a-l vedea ca diagnostic.

Da, iubesc chirurgia. Îmi place precizia ei. Îmi place provocarea ei. Îmi place că mă obligă să învăț în fiecare zi și să devin mai bun decât am fost ieri.

Dar cel mai mult iubesc momentul în care un pacient își recapătă liniștea.

Momentul în care durerea dispare.

Momentul în care se întoarce acasă la familie.

Momentul în care își reia viața.

Pentru că, la finalul zilei, acesta este motivul pentru care fac tot ceea ce fac.

Nu pentru o operație reușită.

Nu pentru un rezultat pe hârtie.

Ci pentru omul care poate merge mai departe.

Dacă există un lucru pe care mi-aș dori să îl știe fiecare pacient, este acesta: atunci când intru în sala de operație, nu văd un caz. Nu văd o boală. Văd un om care are nevoie de ajutor.

Și încerc, de fiecare dată, să fiu demn de încrederea pe care mi-o oferă.

Cu pasiune. Cu viziune.

Uneori, cele mai grele decizii nu sunt cele pe care le luăm. Sunt cele pe care le amânăm.

Am întâlnit de multe ori pacienți care știau, în adâncul sufletului, care este pasul următor. Aveau investigațiile făcute, aveau recomandarea medicală, aveau toate informațiile. Ceea ce îi oprea nu era lipsa unei soluții.

Era teama.

Teama de operație. Teama de rezultat. Teama că viața lor va fi diferită după aceea.

Și este firesc. Nimeni nu își dorește să audă că are nevoie de o intervenție chirurgicală. Nimeni nu se trezește dimineața sperând să ajungă într-o sală de operație.

Dar există un adevăr pe care experiența mi l-a confirmat de nenumărate ori: boala nu așteaptă până când ne simțim pregătiți.

De multe ori, diferența dintre un tratament mai simplu și unul mai complicat nu este dată de diagnostic, ci de momentul în care pacientul decide să acționeze.

Iar atunci când privești în urmă, rareori regreți că ai rezolvat o problemă la timp. În schimb, mulți regretă lunile sau anii în care au sperat că problema va dispărea singură.

Curajul nu înseamnă să nu vă fie frică. Curajul înseamnă să mergeți înainte, chiar și atunci când vă este.

Poate că uneori cea mai importantă decizie pentru sănătatea noastră nu este cea mai ușoară. Dar este cea care ne oferă șansa unui viitor mai bun.

Pentru cei care mă urmăresc de ceva vreme, știți că vorbesc des despre chirurgia robotică și despre beneficiile ei pentru pacient. Tocmai de aceea mi s-a părut interesantă întrebarea din acest articol:

„Chirurgia robotică în bolile digestive: revoluție medicală sau marketing sclipitor?”

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/performanta-medicala/chirurgia-robotica-bolile-digestive-revolutie-medicala-sau-marketing-sclipitor

Cred că orice tehnologie medicală ar trebui judecată după un singur criteriu: ce aduce în plus pacientului. Dacă înseamnă mai multă precizie, mai puțină traumă, o recuperare mai rapidă și o întoarcere mai ușoară la viața normală, atunci discuția devine una despre rezultate, nu despre aparatură. Chirurgia robotică oferă chirurgului o vizibilitate și o precizie superioare în multe intervenții digestive complexe.

Vă invit să citiți articolul și sunt curios de părerea dumneavoastră: când auziți „chirurgie robotică”, vă gândiți la progres medical sau la marketing?


Regina Maria - În inima Brașovului

Chirurgia robotică în bolile digestive: revoluție medicală sau marketing sclipitor? | Reginamaria.ro Chirurgia robotică le oferă chirurgilor capacitatea de a efectua intervenții abdominale cu un nivel foarte ridicat de precizie, reducând în același timp trauma chirurgicală și facilitând recuperarea pacienților. Această abordare minim invazivă este utilizată astăzi într-o gamă largă...

Pacientul nu vine la spital doar pentru o incizie frumoasă.

De multe ori, când vorbim despre chirurgia minim invazivă, discuția se oprește la cicatrici.

Dar adevărata miză este alta.

Pacientul nu vine la spital pentru o cicatrice frumoasă după operație.

Vine pentru că își dorește să fie bine.

Să sufere mai puțin.

Să se ridice mai repede din pat.

Să respire fără durere.

Să se mobilizeze mai repede.

Să se întoarcă mai repede la oamenii și la activitățile care îi dau sens.

Acesta este adevăratul câștig al chirurgiei minim invazive.

Cicatricea este ceea ce vede pacientul în oglindă.

Recuperarea este ceea ce simte în fiecare zi după operație.

Pentru mine, asta înseamnă cu adevărat .

Nu doar o operație reușită.

Ci un pacient care își recapătă viața.

Pentru voi, ce înseamnă să fii cu adevărat sănătos acasă după o operație?