Camelia Yoga Brasov

În ultimele luni am observat in social media multă furie, judecată și dezbinare. M-am întrebat: dacă acestea sunt cuvintele pe care le trimitem în lume, cm ar putea arăta viitorul pe care îl construim? O țară este mai mult decât instituțiile ei. Este suma gândurilor, emoțiilor, valorilor și acțiunilor oamenilor care o iubesc. Așa s-a născut această inițiativă. Nu ca o reacție împotriva cuiva, ci ca o alegere conștientă de a aduce mai multă pace, claritate și iubire în câmpul colectiv. Schimbarea unei țări începe în conștiința oamenilor. Există momente în care nu putem influența evenimentele din exterior. Dar putem alege să acționăm înțelept în interior. Și de acolo începe adevărata schimbare. Când devenim mai liniștiți, mai lucizi și mai plini de compasiune, felul în care ne raportăm la familie, comunitate și societate începe să se schimbe. Iar aceste schimbări se propagă mai departe. În loc să ne plângem de România, hai să ne rugăm, să medităm și să o binecuvântăm. Împreună.

În fiecare zi alergăm după ceva: mai mult succes, mai mulți bani, mai multă apreciere, mai multe experiențe. Ne spunem: „Când voi avea asta, voi fi fericit.”
Din perspectiva yoga tradițională, această căutare este o iluzie.
Bucuriile vieții nu sunt greșite, sunt trecătoare. Orice depinde de circumstanțe se schimbă. Iar odată cu schimbarea, fericirea condiționată dispare și începe o nouă căutare.
Yoga ne invită să privim dincolo de această cursă.
Adevărata împlinire nu vine din ceea ce acumulăm, ci din ceea ce descoperim în interior. Când mintea se liniștește, încetăm să ne mai identificăm cu dorințele și temerile ei și începem să recunoaștem natura noastră autentică – Sinele.
Din această stare se naște o bucurie diferită: liniștită, stabilă și independentă de ceea ce se întâmplă în exterior.
Fericirea este starea naturală care se revelează atunci când încetăm să o mai căutăm în afara noastră.
„Ceea ce cauți este chiar cel care caută.”

Maine e Namaste India Festival. O sa dau un ochi. Si o inima. :) India nu a fost niciodată în capul listei mele de călătorii. Nu am visat ani la rând să ajung acolo și nu am plecat cu așteptări spectaculoase. Totuși, odată ajunsă pe acel pământ, s-a întâmplat ceva greu de explicat în cuvinte.
Nu a fost doar fascinația pentru temple, pentru istorie sau pentru bogăția culturală. A fost mai degrabă sentimentul că îmi amintesc ceva. Nu o amintire concretă, nu un eveniment, nu o imagine. Mai degrabă o stare familiară, ca și cm aș fi regăsit o parte din mine pe care o uitasem de mult.
Printre templele vechi, printre ritualurile simple și devoțiunea sinceră a oamenilor, am simțit că începe să se cearnă autenticitatea de aparență. Fără să caut răspunsuri, ceva din mine recunoștea tăcut ceea ce era viu și autentic.
Nu mai eram impresionată de teorii sofisticate, de promisiuni spirituale sau de discursuri grandioase. În schimb, am început să simt mai clar diferența dintre smerenie și ego, dintre profunzime și spectacol, dintre o tradiție vie și un simplu branding spiritual.
India nu mi-a oferit certitudini noi. Mi-a oferit ceva mai prețios: o reamintire.
O reamintire că dincolo de toate conceptele, metodele și sistemele spirituale există o căutare sinceră a Adevărului. Și poate că acesta a fost cel mai mare dar al călătoriei: nu că am descoperit ceva nou, ci că am redescoperit ceva foarte vechi și foarte familiar.
De când m-am întors, simt în mine un dor pe care nu îl pot defini pe deplin. Nu este dorul de o țară și nici de o experiență. Este dorul de autenticitate. Dorul de o cale spirituală trăită cu sinceritate, simplitate și adevăr. Un dor liniștit, dar profund, care îmi amintește în fiecare zi să caut mai puțin ceea ce este spectaculos și mai mult ceea ce este real.
Poate că acesta este adevăratul sens al unor călătorii: nu să ne ducă într-un loc nou, ci să ne aducă mai aproape de ceea ce am știut dintotdeauna, undeva în adâncul ființei noastre.