Lavinia's Concept
Lavinia's House oferă servicii de cea mai bună calitate tuturor femeilor care își doresc
16/09/2026
25/08/2026
Astăzi am avut un gând…
Da, sunt momente în care mă necăjesc anumite situații legate de clientele care se programează și apoi nu mai ajung.
Dar, în același timp, mi-am dat seama cât de binecuvântată sunt cu atât de multe cliente bune. ❤️
Cliente care îmi apreciază munca, îmi respectă timpul, au încredere în mine și îmi sunt alături.
Și pentru asta sunt recunoscătoare.
Vă mulțumesc din suflet! 🤍
Pentru că, dincolo de situațiile care mă supără uneori, sunt atât de mulți oameni frumoși care îmi amintesc de ce iubesc ceea ce fac.
23/08/2026
Vreau să vă spun ceva cu sinceritate, pentru că în ultima perioadă am început să mă gândesc serios la cm ar trebui să procedez cu programările clientelor noi.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să rezerv timp pentru o clientă, să îmi organizez ziua în funcție de programare, iar apoi să nu mai fie prezentă și nici să nu fiu anunțată.
Poate pare doar o programare pierdută, dar pentru mine înseamnă timp de lucru pe care nu îl mai pot recupera și un loc pe care, în acel timp, l-aș fi putut oferi unei alte cliente.
Din acest motiv, am început să mă gândesc de două ori înainte să mai iau cliente noi. Și sincer, nu știu încă exact cm să procedez.
Nu vreau să fiu nedreaptă cu nimeni și nici să pun condiții care să vă incomodeze, dar simt că trebuie să găsesc o soluție prin care să îmi protejez timpul și munca.
Îmi respect clientele și îmi respect programările, iar tot ce îmi doresc este ca acest respect să fie reciproc.
Produsele Darivio sunt acum disponibile și la mine în cabinet. 🤍
Dacă vreți să le încercați sau să le achiziționați, le găsiți la mine în cabinet sau puteți intra direct pe site-ul .ro
Uneori mă gândesc cât de binecuvântată sunt să nu fiu doar parte din rutina clientelor mele, ci și din bucăți importante din viața lor. 🤍
De-a lungul anilor, am avut bucuria să aflu vești care nu au nimic de-a face cu pensatul, sprâncenele sau frumusețea.
Am aflat despre o căsătorie.
Apoi despre prima sarcină.
Am văzut cum, după o vreme, a venit în cabinet cu bebelușul ei.
Au trecut anii, iar apoi am primit vestea celei de-a doua sarcini.
Iar acum, băiețelul ei mă ajută să-i stilizez sprâncenele mamei lui. 🤍
Poate pare un lucru mic, dar pentru mine înseamnă atât de mult.
Pentru că, în spatele unei programări, se află o poveste. O relație care se construiește în timp, ani în care ne vedem, povestim, râdem, ne împărtășim bucurii și uneori și momente mai grele.
Și cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care mi le-a oferit meseria mea: să fiu aproape de oameni și să pot lua parte, chiar și într-un colț mic, la momente importante din viața lor.
Vă mulțumesc că, de atâția ani, mă lăsați să fac parte din poveștile voastre. 🤍
#
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Address
Strada Witing, Nr. 5
Bucharest
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 21:00 |
| Tuesday | 09:00 - 21:00 |
| Wednesday | 09:00 - 21:00 |
| Thursday | 09:00 - 21:00 |
| Friday | 09:00 - 21:00 |
| Saturday | 09:00 - 21:00 |
