LuminăVindecătoare

LuminăVindecătoare

Share

Inima noastră a fost construită pentru a manifesta iubirea, compasiunea, frumusețea și iertarea.

El Camino, drumul de lumină ce reunește prin chemări ale sufletului oameni din toată lumea - LuminaTa : Descopera-ti sinele autentic 17/10/2026

El Camino, drumul de lumină ce reunește prin chemări ale sufletului oameni din toată lumea

Pe Camino ești tu, ești tu cu gândurile tale, cu emoțiile tale, cu tot ceea ce porți în tine și cu tot ceea ce poate că, până atunci, n-ai avut încă răgazul sau curajul să privești în față iar orele de mers îți oferă un spațiu în care începi să te auzi, să te simți și să te întâlnești cu tine dincolo de toate lucrurile care îți ocupau zilele.

Din consemnarile Layrei @ Laura Tatu

Poți să plângi mergând, poți să râzi singur, poți să vorbești cu tine sau să simți nevoia să strigi undeva, în mijlocul pădurii, lăsând să iasă ceea ce ai ținut înăuntru atât de mult timp, fără ca cineva să se oprească să te arate cu degetul. Fiecare își poartă propriul drum, propriile întrebări, propriile dureri iar în libertatea aceasta de a fi așa cm ești am întâlnit o umanitate pe care n-am mai întâlnit-o nicăieri.

Oamenii îți spun „Buen Camino!”, te privesc, te salută, îți zâmbesc iar oameni pe care aparent nu-i cunoști se opresc lângă tine și te întreabă de unde vii, de unde ai început să mergi, cm te simți sau până unde vrei să ajungi în ziua aceea. Dacă văd că șchiopătezi, te întreabă dacă ai nevoie de o fașă, de un plasture, de o cremă sau de câteva minute de odihnă iar tu ajungi să faci, firesc, același lucru pentru cel pe care îl întâlnești mai departe.

Uneori mergi alături de un om o bucată de drum și între doi pași, ajungeți să vă povestiți viața, să vorbiți despre lucruri pe care poate că acasă le spuneți atât de rar, pentru ca, la o răscruce, fiecare să-și continue călătoria, purtând cu el ceva din întâlnirea aceea. Există o deschidere între oameni care se simte în gesturile cele mai simple, în felul în care cineva își încetinește pasul ca să te întrebe dacă ești bine, în felul în care îți întinde ceva din puținul pe care îl are în rucsac.

Iar în același timp, există acele ore în care ești singur în mijlocul pădurii, în mijlocul câmpului sau pe un drum de țară iar tot ceea ce ai cu tine se află în rucsacul din spate, banii, hainele, puțina mâncare, lucrurile de care ai nevoie pentru următoarea noapte. Apa pe care te bazezi este cea din sticla pe care o porți lângă tine iar până la următorul loc în care o poți umple se poate întâmpla să mai ai de mers zece sau douăzeci de kilometri, în funcție de porțiunea de drum pe care te afli.

Atunci începi să înțelegi altfel ce înseamnă să ai suficient, cât valorează o gură de apă, o bucată de pâine, o haină uscată, un duș și un pat în care să-ți poți odihni corpul. Viața se adună în câteva nevoi atât de simple iar în simplitatea aceasta am descoperit o pace pe care mi-a fost greu să o găsesc în mijlocul tuturor lucrurilor care mă înconjurau acasă.

@ Atheea Pleiade ( Laura Tatu)

@

El Camino, drumul de lumină ce reunește prin chemări ale sufletului oameni din toată lumea - LuminaTa : Descopera-ti sinele autentic Pe Camino ești tu, ești tu cu gândurile tale, cu emoțiile tale, cu tot ceea ce porți în tine și cu tot ceea ce poate că, până atunci, n-ai avut încă răgazul sau curajul să privești în față iar orele de mers îți oferă un spațiu în care începi să…

10.10 @ Octombrie — Simbolistica unei zile a începuturilor, a echilibrului și a conștiinței - LuminaTa : Descopera-ti sinele autentic 10/10/2026

10.10 @ Octombrie — Simbolistica unei zile a începuturilor, a echilibrului și a conștiinței

Ziua de 10 octombrie 2026 (10.10.2026) poate fi interpretată ca o întâlnire simbolică între ideea de început, puterea de a transforma intenția în acțiune, echilibrul interior și dorința omului de a înțelege mai profund locul său în Univers.

Data are o particularitate vizuală și numerologică: repetarea lui 10.10, urmată de anul 2026, creează o structură care invită la reflecție asupra ciclurilor vieții, a încheierilor și a noilor direcții.

Este important să distingem între astronomia bazată pe observații, astrologia ca sistem tradițional de interpretare și numerologia ori simbolistica spirituală, care oferă perspective de reflecție, fără a constitui predicții demonstrate științific.

Mesajul spiritual al zilei
10.10.2026 poate fi privită ca o invitație de a-ți reașeza lumea interioară, de a recunoaște ceea ce merită păstrat și de a începe să construiești ceea ce simți că are valoare.

Zecele amintește de întregirea unui ciclu. Unitatea amintește de puterea alegerii. Treiul amintește că lumina unei idei poate deveni creație, cuvânt și bucurie împărtășită.

Iar echilibrul adevărat apare atunci când gândirea, sensibilitatea și acțiunea se întâlnesc într-o direcție conștientă.



@

10.10 @ Octombrie — Simbolistica unei zile a începuturilor, a echilibrului și a conștiinței - LuminaTa : Descopera-ti sinele autentic Ziua de 10 octombrie 2026 (10.10.2026) poate fi interpretată ca o întâlnire simbolică între ideea de început, puterea de a transforma intenția în acțiune, echilibrul interior și dorința omului de a înțelege mai profund locul său în Univers. Data are o particularitate vizuală și nume...

biancapoptean.ro 09/10/2026

12 - 21 octombrie 2026

Program online Gratuit pentru femei

Introducere în psihogenealogia suferinței
10 zile în care vei privi povestea ta și istoria familiei tale dintr-o perspectivă nouă.
O experiență psihoeducațională în care explorăm felul în care relațiile, rolurile, credințele și experiențele din familie ne pot influența viața.
Prin concepte din psihogenealogie, psihoterapie integrativă și terapie transgenerațională, vei începe să observi tipare pe care poate le-ai trăit până acum fără să le poți numi.

Înscrie-te chiar acum!

@

biancapoptean.ro

www.luminata.ro 08/10/2026

Privit prin lentila conștiinței și a simțirii umane, pelerinajul are un rol important

Privit prin lentila conștiinței și a simțirii umane, pelerinajul de la Iași – și oricare alt mare pelerinaj – depășește granițele unui simplu ritual religios sau ale unui eveniment de masă. Este o manifestare profundă a căutării sensului, a speranței și a solidarității umane.

Nu există un singur mod „corect” sau „greșit” de a onora un sfânt sau o sărbătoare, deoarece experiența sacrului este profund personală. Pelerinajul poate fi înțeles însă prin două fațete complementare:

Dimensiunea interioară și frumusețea pelerinajului

Sacrificiul ca limbaj al iubirii: Pentru mulți oameni, orele lungi de așteptare în frig sau oboseală sunt o formă fizică de a spune „îmi pasă”, „mulțumesc” sau „am nevoie de ajutor”. Înțelegerea umană ne arată că atunci când cuvintele nu mai sunt de ajuns, trupul participă la rugăciune prin efort.
Comuniunea în suferință și speranță: La rând nu există diferențe sociale. Oameni din toate colțurile țării își împart pătura, un ceai cald sau o poveste de viață. Această conexiune directă, de la suflet la suflet, oferă un sentiment rar de apartenență și sprijin reciproc într-o lume adesea individualistă.
Ancorarea în ceva mai presus de sine: Într-un ritm cotidian alert, pelerinajul oprește timpul. El reprezintă o căutare a curățeniei interioare și o încercare de a atinge o scânteie de divinitate prin intermediul unui model spiritual (sfântul).

@

www.luminata.ro

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic - LuminaTa : Descopera-ti sinele autentic 07/10/2026

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic

Evenimentul este marcat în numeroase țări prin activități educaționale și proiecte dedicate spațiului cosmic. Google marchează Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic printr-un Doodle, vizibil pe pagina principală a motorului de căutare. Imaginea aduce în prim-plan tema explorării spațiului și atrage atenția asupra unui eveniment internațional dedicat științei, tehnologiei și descoperirilor din afara Pământului.

ONU consideră spațiul cosmic un domeniu de interes comun pentru întreaga omenire. Preocuparea organizației pentru utilizarea pașnică a spațiului datează încă din 1958, când Adunarea Generală a adoptat Rezoluția 1348 (XIII), intitulată „Chestiunea utilizării pașnice a spațiului cosmic”.

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este considerată cel mai mare eveniment anual dedicat spațiului cosmic. Manifestările organizate în această perioadă urmăresc să îi apropie pe oameni de știință și tehnologie, să inspire elevii și studenții și să contribuie la formarea forței de muncă din domeniul spațial.

Totodată, evenimentul reprezintă o oportunitate pentru public de a afla mai multe despre activitățile spațiale și despre modul în care tehnologiile dezvoltate pentru explorarea spațiului pot fi utilizate în beneficiul societății. Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic încurajează, de asemenea, cooperarea internațională în domeniul educației și cercetării spațiale, conform ONU.

Tema din acest an este “Revoluția Rachetelor” prin perspectiva explorării spațiului de către om, ce a necesitat o pregatire a structurilor de informatii timp de sute de ani, unde nivelul proceselor tehnologice a crescut semnificativ din generatie in gneratie. in prezent sunt sisteme moderne ce orbiteza structura Pamantului si statii de cercetare ce transmit fluxuri de date din statie in statie pana la centre de colectare prezente in diferite spatii ale Terei.

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic, celebrată anual între 4 și 10 octombrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente internaționale dedicate explorării spațiului, științei, tehnologiei și educației. În anul 2026, tema oficială este „Rocket Revolution” – „Revoluția rachetelor”, o temă care pune în evidență transformarea rapidă a tehnologiilor de lansare și modul în care acestea fac posibilă o nouă etapă a explorării Lunii, planetelor și spațiului îndepărtat.

@

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic - LuminaTa : Descopera-ti sinele autentic Evenimentul este marcat în numeroase țări prin activități educaționale și proiecte dedicate spațiului cosmic. Google marchează Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic printr-un Doodle, vizibil pe pagina principală a motorului de căutare. Imaginea aduce în prim-plan tema explorării sp...

Want your business to be the top-listed Beauty Salon in Otopeni?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Otopeni

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when LuminăVindecătoare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Subscribe

We will notify you when anything happens in Otopeni.