Fizioterapeut Pascu Eduard

Fizioterapeut Pascu Eduard

Share

Numele meu este Pascu Eduard. Activez în domeniul fizioterapiei.

Sunt specializat în tratamentul durerii (E.F.I.C.), terapie manuală ortopedică (O.M.T.R.O.) și posturologie (metoda ISST Schroth).

07/08/2026

Știați că?

Ghidurile clinice moderne pentru durerea lombară nu vorbesc doar despre exerciții.

Ele recomandă ca fizioterapeutul să ofere informații, sfaturi și educație despre durere, dar și să exploreze în timpul anamnezei:

• ce își dorește pacientul de la tratament;
• ce îl îngrijorează;
• ce așteptări are;
• cât de pregătit este să participe activ la recuperare.

Asta înseamnă că modul în care comunicăm nu este separat de tratament. Face parte din tratament.

Două ședințe pot avea exact aceleași exerciții.
Dar dacă într-una pacientul se simte ascultat, înțelege ce i se întâmplă și este implicat în decizie, iar în cealaltă nu.....rezultatul poate fi complet diferit.

Comunicarea nu înseamnă doar să vorbești.
Înseamnă să pui întrebările potrivite, să asculți cu adevărat și să alegi cu grijă cuvintele pe care le folosești.

Acesta este unul dintre motivele pentru care, în noiembrie, organizăm Talk it Easy, alături de Georg Supp.

Nu este un curs despre „cum să vorbești frumos”.
Este un curs despre cm să comunici astfel încât evaluarea, relația terapeutică și tratamentul să fie mai bune, folosind principii susținute de dovezi și aplicabile în practica de zi cu zi. Manualul cursului include teme precum întrebările clinice, ascultarea activă, luarea deciziilor împreună cu pacientul, alianța terapeutică și evitarea efectului nocebo.

https://brainlyphysio.ro/2026/02/11/curs-comunicare-clinica-fizioterapeuti/

06/08/2026

De-a lungul anilor am avut ocazia să particip la multe cursuri și conferințe, dar foarte puține au fost dedicate unui aspect care influențează fiecare consultație: comunicarea clinică.

Tocmai de aceea mă bucur că Georg Supp revine în România cu cursul Talk it easy – Opportunities & Pitfalls in Daily Clinic. Este un curs practic, bazat pe experiență clinică și dovezi, din care sunt convins că orice fizioterapeut poate pleca cu idei aplicabile chiar din prima zi în cabinet.

Dacă participați la Conferința Națională de Reabilitare Ortopedică și Medicină Sportivă, aveți și un avantaj: 10% reducere la înscriere.

Eu cred că investiția în competențele de comunicare este una dintre cele mai valoroase investiții pe care le putem face ca profesioniști.

📣 Participi la Conferința Națională de Reabilitare Ortopedică și Medicină Sportivă? Avem o veste bună pentru tine!

Beneficiezi de 10% reducere la înscrierea la cursul Talk it easy – Opportunities & Pitfalls in Daily Clinic, susținut de Georg Supp (Germania), unul dintre cei mai apreciați traineri internaționali în comunicare clinică și Mechanical Diagnosis and Therapy (MDT).

🗓️ 7–8 noiembrie 2026
📍 București
🎓 8 puncte EMC

În cadrul cursului vei învăța cm să:
✔️ comunici mai eficient cu pacienții;
✔️ gestionezi conversațiile dificile;
✔️ aplici principiile shared decision making;
✔️ recunoști și reduci impactul biasurilor cognitive în practica clinică.

🎁 Exclusiv pentru participanții Conferinței Naționale de Reabilitare Ortopedică și Medicină Sportivă (25–27 septembrie 2026): 10% reducere la înscriere.

📞 Înscrieri: 0725 283 713
Locurile sunt limitate. Ne vedem la București! 🇷🇴
Fizioterapeut Pascu Eduard
Terapia McKenzie-Cursuri
Claudia Nedelcu

05/08/2026

De multe ori, cel mai valoros lucru pe care îl poate face un fizioterapeut nu este să înceapă tratamentul, ci să își dea seama când nu trebuie să îl înceapă.

Despre asta vom vorbi la următorul Brainly Physio Talks.
Vom discuta despre steagurile roșii, despre raționamentul clinic din spatele lor și despre cm putem lua decizii mai bune pentru siguranța pacienților, bazându-ne pe dovezi științifice, nu pe mituri sau pe frică.

Dacă ești student sau fizioterapeut și vrei să îți dezvolți gândirea clinică, te aștept cu drag.

📅 15 august, ora 10:00
📍 Brainly Physio
✅ Participarea este gratuită (cu rezervare)
Ne vedem acolo!

🚩 Brainly Physio Talks #5 🚩
În practica fizioterapeutică, nu toate durerile se tratează prin exerciții sau terapie manuală. Uneori, cel mai important lucru pe care îl putem face este să recunoaștem la timp semnalele care necesită investigații medicale.

La această ediție vom discuta despre:
✔️ ce sunt steagurile roșii și de ce sunt importante;
✔️ care sunt cele mai relevante red flags întâlnite în practica de zi cu zi;
✔️ cm diferențiem un pacient care poate începe fizioterapia de unul care trebuie îndrumat către medic;
✔️ ce spun ghidurile și literatura științifică actuală.

📍 Brainly Physio 📅 Sâmbătă, 15 august 2026 🕙 Ora 10:00 (terminăm atunci când înțelegem 😉)
👨‍🏫 Alături Eduard Pascu va fi și Ivan Liviu, iar împreună vom transforma teoria în exemple clinice și discuții aplicate.

✅ Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate.

📞 Rezervări: 0725 283 713
Dacă ești student la fizioterapie, fizioterapeut sau pur și simplu îți dorești să iei decizii clinice mai bune, te așteptăm!

Ivan Liviu
Fizioterapeut Pascu Eduard

04/08/2026

Reeducarea mersului unui copil cu tulburări neuromotorii înseamnă mai mult decât repetarea unor exerciții. Fizioterapeutul autorizat evaluează permanent evoluția copilului și adaptează metodele și tehnicile utilizate în funcție de starea acestuia, de nivelul de dezvoltare și de răspunsul la terapie, pentru ca fiecare etapă a recuperării să răspundă nevoilor reale ale copilului.

Verifică autorizarea la colegiulfizioterapeutilor.ro

04/08/2026
03/08/2026

🧠 Cel mai important instrument în practica noastră clinică este… raționamentul.

În cabinet folosim numeroase instrumente de evaluare și tratament.

Toate au rolul lor.

Dar niciun aparat și niciun test nu poate înlocui capacitatea clinicianului de a analiza informațiile și de a lua decizii adaptate fiecărui pacient.

Raționamentul clinic înseamnă să îmbini:
• dovezile științifice;
• experiența profesională;
• valorile și obiectivele pacientului.

Exact aceasta este definiția practicii bazate pe dovezi.

Pentru mine, dezvoltarea acestui mod de a gândi este unul dintre cele mai importante obiective profesionale.

Pentru că, în final, nu tratăm un rezultat de test sau o imagine RMN.

Tratăm omul din fața noastră.

💬 Ce instrument consideri că face cea mai mare diferență în practica clinică?

01/08/2026

Întrebările schimbă conversația.

Nu toate întrebările au același scop.
Unele ne ajută să obținem informații. Altele ne ajută să înțelegem omul din fața noastră.

Diferența dintre:
„Unde vă doare?” și „Cum vă afectează această problemă viața de zi cu zi?”, nu este doar una de formulare.

Este diferența dintre a colecta date și a înțelege experiența pacientului.

Comunicarea clinică nu înseamnă doar să pui întrebări. Înseamnă să știi ce întrebare, când și de ce.

Acesta este unul dintre subiectele pe care le vom aborda în noiembrie, în cadrul cursului Talk it Easy, alături de Georg Supp.
Detalii aici -> https://brainlyphysio.ro/2026/02/11/curs-comunicare-clinica-fizioterapeuti/

💬 Care este întrebarea care ți-a oferit cele mai valoroase răspunsuri în cabinet?

În ce direcție se îndreaptă profesia de fizioterapeut la nivel european? 31/07/2026

🇪🇺 Viitorul profesiei de fizioterapeut în România?
În acest episod Brainly Physio Talks discutăm despre una dintre cele mai importante inițiative europene pentru profesia noastră: Common Training Framework (CTF).

Alături de Dana Stanca , președinta Colegiului Fizioterapeuților din România, și Bogdan Vereș , membru al Consiliului Național, încercăm să răspundem unor întrebări pe care mulți colegi și studenți și le pun în această perioadă:

✔️ Ce este Common Training Framework?
✔️ Ce se schimbă pentru studenți, fizioterapeuți și universități?
✔️ Ce înseamnă recunoașterea automată a calificării în Europa?
✔️ Vor exista schimbări pentru cei care au absolvit deja?
✔️ Ce impact poate avea această inițiativă asupra pacienților?
✔️ Demontăm cele mai frecvente mituri care circulă în comunitate.

Scopul acestui podcast este unul simplu: să înțelegem împreună ce prevede această propunere și ce ar putea însemna pentru viitorul profesiei de fizioterapeut.
Mulțumesc mult celor implicați în acest podcast și sper din suflet să fie de folos !

📺 Episodul complet este disponibil pe YouTube.

În ce direcție se îndreaptă profesia de fizioterapeut la nivel european? Descriere YouTubeCommon Training Framework pentru fizioterapeuți ...

30/07/2026

Common Training Framework (CTF) în fizioterapie.

În ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre Common Training Framework (CTF) pentru fizioterapeuți. Dar ce reprezintă, de fapt?

CTF este o inițiativă prevăzută de Directiva 2005/36/CE (art. 49a), prin care Comisia Europeană propune un cadru comun de formare pentru fizioterapeuți, bazat pe un set minim de cunoștințe, abilități și competențe.

Obiectivele principale sunt:
• facilitarea recunoașterii automate a calificărilor profesionale între statele participante;
• sprijinirea mobilității fizioterapeuților în spațiul european;
• promovarea unor standarde comune de pregătire profesională.
Este important de înțeles că CTF nu urmărește să facă toate programele universitare din Europa identice. În schimb, stabilește un nivel comun de competențe pe care absolvenții trebuie să îl dobândească pentru ca pregătirea lor să poată fi recunoscută automat în statele care aplică acest cadru.

Printre competențele prevăzute în proiect se regăsesc:
✔️ evaluarea și examinarea pacientului;
✔️ monitorizarea și reevaluarea rezultatelor;
✔️ colaborarea cu ceilalți profesioniști din sănătate;
✔️ practica bazată pe dovezi (Evidence-Based Practice);
✔️ cercetarea, etica și dezvoltarea profesională continuă.

Dacă va fi adoptat, Common Training Framework ar putea reprezenta un pas important pentru dezvoltarea profesiei de fizioterapeut la nivel european, facilitând atât mobilitatea profesională, cât și apropierea standardelor de pregătire între statele membre.

Acesta este doar un rezumat al subiectului. În zilele următoare vom publica ( Brainly Physio ) un podcast dedicat Common Training Framework, în care vom discuta pe larg ce presupune această inițiativă, care sunt implicațiile pentru România și ce impact ar putea avea asupra profesiei de fizioterapeut.
Dacă subiectul vă interesează, vă recomand să îl urmăriți.

Ce părere ai despre această inițiativă? Crezi că ar putea avea un impact pozitiv asupra profesiei de fizioterapeut din România?

Bibliografie:
Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale (art. 49a).
Propunerea Comisiei Europene privind Common Training Framework for Physiotherapists: https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/15612-Physiotherapists-a-common-training-framework-to-allow-automatic-cross-border-recognition-of-qualifications_en

Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale (art. 49a).

Comisia Europeană. Commission Delegated Directive establishing a Common Training Framework for Physiotherapists (proiect, 2026).
Comisia Europeană. Feasibility of Establishing a Common Training Framework for the Profession of Physiotherapist (2026).

Comisia Europeană – Have Your Say: Common Training Framework for Physiotherapists.

29/07/2026

Mă dezvolt în fiecare zi.
De multe ori oamenii văd doar ora petrecută în cabinet.

Mai puțin vizibile sunt orele petrecute citind articole, comparând studii, punând întrebări și încercând să înțeleg dacă o informație nouă chiar merită aplicată în practică.

Cred că învățarea continuă face parte din responsabilitatea noastră ca profesioniști din sănătate.

Nu pentru că trebuie să știm tot.
Ci pentru că fiecare pacient merită ca deciziile pe care le luăm să fie cât mai bine fundamentate.

Nu voi avea niciodată toate răspunsurile. Dar voi încerca întotdeauna să le caut.

Și cred că asta face parte din meseria de fizioterapeut.

Want your business to be the top-listed Beauty Salon in Români?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Website

Address


Români